Casa parinteasca si biblioteca
Parintii mei si-au luat concediu si am ramas sa vad de casa. Stiti si voi cam ce imi ramane de facut: de udat florile, de luat hainele de pe sarma, de urmarit daca nu vine vreun hot, daca nu se strica mancarea in frigider sau ceva prin casa…un fleac!
Asa ca iata-ma in casa parintesca.
Nu ca as ajunge acolo atat de rar incat revederea sa ma fi marcat in vreun fel, doar ca…atunci cand sunt parintii acasa nu-mi permit sa cotrobai sau sa-mi bag nasul in lucrurile lor. Numai cand lipsesc. 
Ma simt ca un musafir in casa in care am trait douazeci si ceva de ani. Acum insa ma simteam ca pestele-n apa. Puteam sa simt aerul copilariei intr-un fel aparte, mai puternic, mai parfumat, mai racoritor, putin intepator dar gingas pentru simturile mele, parca, protapite undeva in trecut.
Ma asez pe canapea pentru a vizualiza per ansamblu toata odaia mea. Acum, ca si atunci, era folosita si pe post de sufragerie. Cand ai doua camere intr-un apartament mic si posibilitati financiare limitate te multumesti cu ce ai. Ba chiar te bucuri ca n-a fost altfel. A fost o vreme, scurta, cand mi-as fi dorit camera mea, trebuie sa recunosc. Dar a fost ceva scurt. Ma irita permanenta agitatie in jurul acelei camere: o ruda, un vecin, musafiri din toate catagoriile relationale, care veneau neanuntati si trebuia sa ma repliez, facand curat intr-o viteza supersonica, sa strang lucrurile aruncate prin camera, ba chiar trebuia sa fac sa dispara toate caietele sau cartile pe care le foloseam la studiu. The garbage room era dormitorul parintilor. Se adunau multe acolo, orice si oriunde, de ajungeam sa le cautam ore in sir dupa multa vreme. Astfel ca Nu era permis sa lasam usa deschisa la acea camera. Feresca Dzeu sa fi fost usa deschisa. Pentru musafir, zic. 
In schimb cartierul era chiar foarte bun, cu oameni care mai de care mai bine vazuti si mai sofisticati. Cu acces la atatea locuri nemaipomenite. Strazile erau, majoritatea, marginite de case cu gradini, din cele mai frumoase si mai ingrijite. Acum s-au ridicat blocuri in care stau cei care-si permit. Si sunt multi, sa nu-mi zica mie nimeni ca sunt atatia sarmani prin capitala. Am vazut pensionari “amarati”, locuind in acele blocuri. Apoi casele au fost transformate in diverse asociatii sau puncte de lucru, de prestari servicii sau magazinele de cartier. Chiar si iarba era mai verde decat e azi iar pomii mai infloriti.
Apropos de pomi, era un dud imens, batran si incovoiat, in capatul strazii. L-au taiat si au construit un bloc de cateva etaje. La ce ne trebuia un copac care umplea strada de dude? Nu?! Off with its HEAD!!!!
Revenind la sufragerie, known as MY ROOM, mi-am revazut, cu inima stransa, cartile din biblioteca. Am citit multe din ele pe nerasuflate. Am trait pasional fiecare bucurie sau tristete a fiecarui personaj din acele povesti cu talc, de dragoste sau aventuri. Plecam la bunici in vacante cu un bagaj plin doar cu carti. Pana am descoperit, ascunse prin sertarele ultimei camere din casa batraneasca, cateva carti prea valoroase pentru a le lasa prada prafului si uitarii, la tara, la bunici. Le-am citit la lumina lampii, cu un nemasurat devotament. Azi le-am gasit iar, ascunse, intr-un sertar al bibliotecii parintilor mei. Le-am luat atunci ca sa nu se piarda si le-am abandonat la parinti. Le iau iarasi si calatorim impreuna pe acelasi drum spre casa lor, la mine in biblioteca.
Si daca tot am ajuns la subiectul carti, nu pomenesc de inutilitatea acelor audiobook-uri pe CD-uri sau orice altceva inseamna carti Tech. Ci despre cartile pe care le citesti, la birou, in pat sau in metrou. Pe mine nu ma atrag in nici un fel. Este un Dostoievski sau un Eminescu scris pe coperta dar altceva nu m-ar putea clinti sa le rasfoiesc. Si, cum mereu lumea se schimba si apar noi talente scriitoricesti, ar trebui sa ma adaptez. Ar trebui, insa nu sunt obligata. Problema spinoasa este ca cei care se numesc edituri de renume nu au habar cum sa se adapteze ei la circuitul comercial – sentimental. Deci, cum am scris foarte bine, nu doar comercial, ci si sentimental. Ce vreau sa spun? Priviti coperta unei carti, cititi numele autorului si titlul cartii si, mai apoi, uitati-va la restul desenului de pe coperta. Ce va sugereaza? Ring a bell? Is it your heart trying to run out of pleasure? Va atrage in vreun fel? Pe mine nu. Sunt monotone, fara suflet, fara simtire, fara NIMIC. Daca autorul este excelent nu voi afla niciodata pentru ca nu pot sa trec de coperta. Intelegeti? Chiar NU pot.
Acuma intelegeti ca nu vorbesc despre Danielle Steel, ale carei carti au copertile pline de chestii sugestive, flashy and confusing. Nu este scriitoare, este…hmmm… altceva. Nu stiu. Daca ar fi sa-I stabilesc pedeegree-ul as spune ca este un maidanez, dar nu insensul bun al cuvantului. Nu are cultura necesara pentru a scrie, nici finetea sau complexitatea unui scriitor, scrie numai junk book-uri.
Daca ar fi sa ma duc la o librarie sa cumpar ceva, ar fi cam in felul urmator:
Eu, catre vanzatoare:
-
Stiti, as vrea sa cumpar o felicitare pentru cineva. Nu ma incanta prea tare cele din vitrina, daca nu va suparati. Insa ar fi potrivita coperta ultimei carti a lui Danielle Steel, O femeie implinita, parca, intelegeti? Ar fi chiar perfecta! Perfecta, va zic! Femeia nu are un chip in poza, poarta o rochie rosie, asa lunga ca acopera un fotoliu imaginar, waw, este perfect! It is a statement! Ce-as putea sa folosesc pe post de felicitare mai bine de atat? …doar coperta, multumesc. Cred ca acea carte n-o va citi nimeni, cel putin prietenii mei au cam aceleasi gusturi si “dezgusturi” aidoma mie.
Danielle Steel este un subiect pe care il voi dezvolta intr-un alt articol.
Nu stiu cum sa ma exprim clar pe acest subiect. E ca si cand as scrie un articol pe blog si as insera o poza care nu are nici o legatura cu subiectul articolului.
Ok, sunt fan acelor desene de pe coperti, remember? Cam asa sunt realizate aceste carti pe care muream sa le recuperez de la printi din biblioteca.
Desigur sunt mult mai multe:
- Guy de Maupassant, O viata;
- Balade populare, Miorita;
- Ion Minulescu, Poezii;
- Walter Scott, Ivanhoe;
- Nikos Kazantzkis, Raport catre El Greco;
- Walter Scott, Talismanul;
- Liviu Rebreanu, Ciuleandra;
- Antita Augustopoulos-Jucan, Al doilea adevar;
- Sienkiewicz, Cavalerii Teutoni (1 si2 );
- Michel Zevaco, Crimele familiei Borgia;
-
Petre Salcudeanu, Nunta cu garoafe mov;
Si multe, multe altele…
Uitandu-ma copertile invechite, roase si rupte pe alocuri, ma gandesc ca vizual ma revigoreaza mai tare aspectul lor decat copertile noi si lucioase. Cel putin pe mine. Dar asta sunt eu!
No related posts.
Youtube
Facebook
Flickr
Myspace
Picasa
Twitter
StumbleUpon
Hi5
Frumos