M-am incins…
…si nu de caldura. Da-o naibii! Doua saptamani de canicula, de acum incolo, n-ar trebui decat sa ne faca sa intelegem ca tre sa ne ferim. Si se poate! Si sa dea naiba sa zica vre-unul ca n-am dreptate! 
)
Dar de oamenii, care perturba echilibrul blogosferic, ca e de la luna plina, ca e de la hormoni, ca e de la stres, oboseala si altele, ma irita pana la maduvioara. Ca, stiti cum e, daca arunci cu vorba grea, nu o mai scoate nimeni de la sufletul celui jignit. Si nici nu-ti mai schimbi parerea despre cel care supara fie ce o face! E pacat! Zau asa! Apoi e pacat sa judecam dupa cum ne-am trezit de dimineata! Sau sa interpretam care, cum ne vine pe moment, ca starea de frustrare era asa de pregnanta si nu iesea nici cu Dero, care scoate cele mai frecvente 99 de pete.
Am citit un articol la Dani despre alaptare. Mai, frumos scris si insufletit, despre importanta acestui fenomen, din ce in ce mai des eliminat din rutina mamicilor. Din pacate lumea nu intelege cat de esential ar trebui sa fie acest procedeu. Aaaa, nu se poate din diverse motive…Costele, exista o explicatie…si, desigur, o solutie pentru fiecare neajuns.
De exemplu:
Laptele de la sanul altei mame.
Pompele de san.
Alimentatia consistenta si sanatoasa, coroborata cu diversele ceaiuri (chimion, anason, etc)
Si, in ultima instanta….
Formula de lapte.
In schimb daca alegi, de buna voie si nesilita de nimeni, sa nu alaptezi, ei, atunci e groasa…parerea mea, valoarea mea….dar fiecare face ce vrea, pana la urma. Corect si foarte adevarat. Ca nu e viata mea si nici copilul meu la bataie. Insa, pana sa ajungi acolo cu judecata, mai intai incearca sa fii sincer cu tine si dupa aia cu ceilalti. Nu-ti cere nimeni sa fii perfect. Eu nu sunt. Am gresit de multe ori. In multe feluri.
Ce m-a suparat defapt a fost comentariul Amirei, extins pana pe blogul mazarichilor si nu mai stiu pe unde altundeva s-a mai dus. Treaba care m-a determinat sa ajung la acest articol. Nu e frumos! Denota lipsa de respect fata de celalalt coleg, care, pana una alta, s-a purtat cu tine finut si ti-a aratat mai mult decat buna vointa. Pana la urma se presupune ca suntem oameni civilizati la cei peste 30 de ani. Ca ai pierdut cativa ani din viata cu folos, nu aiurea. Ca pana la 20 copilaresti, ca te mai destrabalezi si pana la 30 dar dup-aia devii om serios. Nu ma mira atitudinea asta. Cand omu’ este rasfatat devine asa cum vedem. Sau mai pot fi multele probleme care-si pun amprenta asupra personalitatii. Cauze sunt multe dar nu o scuza pentru asemenea rezultat.
Daca inca nu stim sa ne purtam unii cu altii putem invata. Pana la urma toata viata invatam. Asta daca ai puterea sa depasesti propriile orgolii si sa mergi in sus.
Articolul Danei nu mi se pare a avea vreun substrat de jigniri, nici substanta de aluzii suparatoare la adresa cuiva sau a oricarei mame. E strigator la cer cand cineva se simte cu musca pe caciula si sare la gatul cuiva sau simte nevoia sa puna pe cineva la punct, caruia ii purta sambetele de ceva timp. Cum o fi, cum n-o fi, judecata mea cea dreapta zice ca Dani este nedreptatita in aceasta poveste.
Intr-o alta ordine de idei, am vrut sa povestesc o parte din viata mea de mamica. Am tot evitat acest aspect pentru ca nu este chiar ceva ce poti vorbi deschis. Dar, in fine…just to make my point, that’s all!!!
Alaptarea, la noi, a fost la fel de plina de gropi ca la orice mamica. Cand mi-au adus baiatul in salon eram extaziata dar si incurcata de posibilitatea ca el sa nu poata trage laptic. Si se pare ca asa s-a si intamplat. Aveam o pompa de la Avent, dar era un dezastru. O jucarie. M-am chinuit cateva zile cu pompa, l-am pus si pe sot sa faca onorurile, bebe reusise la o bucata sa traga ceva. Insa nu de ajuns. Intr-una din zile a aparut o asistenta. Cu cateva pompe, cam arhaice si uratele. Le vindea. M-am tot codit, m-am rasucit. Am incercat una. Va jur ca porcaria aia m-a rezolvat. Am dat banu’ (costa mai nimic, cred ca am dat 10 RON) si treaba s-a rezolvat. Insa totusi bebe n-a reusit sa se descurce si cu cealalta bucata. Nu era vina lui. Ci anatomia, bat-o vina!!! ) Asa ca am gasit si solutia. Pompa aduna lapticul, il depositam la frigider si-i dadeam cu biberonul. Aaa, in spital n-aveam voie sa-i dau cu bibe, doar cu lingurita. Desigur ca am bagat mopu-n gura la toata lumea si i-am dat cum am vrut.
Si asa am procedat pana la 9 luni ale lui Stef. Am incercat, desigur, sa il invat la ambele bucati dar n-a reusit decat la una. Asta a fost situatia. Pe la 6 luni insa am intrat, in paralel, cu formula de lapte. Trebuia sa suplimentez pentru ca nu mai era atat de hranitor laptele meu. Desi nu eram convinsa ca asta ii trebuie am mers asa pana la 1 an si 6-7 luni. Caci n-ai incotro. Eu n-am avut. Si am introdus, desigur si cateva siropele de la prafar pentru imunizare. Plus baraka, pastilutele alea pentru copii, nu pentru adulti. Ca sa se inteleaga.
Ma simt cu constiinta impacata, chiar daca n-am reusit sa fac totul mai simplu pentru amandoi la alaptare. Si, daca nu reuseam nici atat, asta era. Nu e un capat de tara. Insa nu trebuie sa te lasi pana nu epuizezi resursele. Asta e sfatul meu pentru mamicile la inceput de drum. Daca nu se poate, leave it!
Apoi am vrut sa scriu despre formula de lapte. Exista acolo pe cutie un avertisment de bun simt. Lumea o sa zica ca e ca la avertismentele de pe pachetele de tigari. Ca e obligatoriu, ca e pe naiba sa-i ia! Faza e ca e pe bune in both ways:
Laptele matern este cel mai bun aliment pentru bebelusi. [...] este indicat atunci cand mamica nu mai alapteaza. Este recomandat ca [...] sa fie folosit numai la indicatia medicului. Nerespectarea instructiunilor de preparare poate afecta sanatatea copilului dumneavostra.
I rest my case!
In comentariul de pe blogul Danutei am acoperit tot ce doream sa spun legat de alaptare si, adiacent, de situatia neplacuta creata, respectiv:
[...]eforturile Danei sunt cat se poate de admirabile. Si-a expus o parere pertinenta si am inteles clar ca nu arunca cu pietre in mamicile care s-au straduit sa faca tot posibilul…Imi pare MIE rau ca s-a ajuns la o interpretare atat de gresita. Cred ca cine se simte jignit nu are legatura cu consecventa Danei de a convinge ca alaptarea este un factor important in cresterea copilului, ci de constiinta fiecaruia.
Alaptarea, inainte de toate, tine si de o anumita alimentatie a mamei (apropos de cei 2 ani de alaptare a sotului Amirei). Daca te hranesti cu ierburi e si normal ca si copilul sa aiba o imunitate scazuta. Daca doar bei lichide, chimion, anason, galakkt si altele, nu faci nici o branza, iara. Daca, in schimb, te hranesti sanatos si consistent, laptele va avea ce sa-i ofere copilului, nu va fi zer gol. Apoi, toata agitatia asta legata de alaptare are efect pe termen lung nu imediat sau nu doar imediat. Depinde, evolutia copilului, de multi factori importanti: de gena, de expunerea treptata sau brusca la diversi factori externi (calirea organismului) samd. Apoi, alaptarea nu este deajuns ca sa fie imun la diverse boli ci si introducerea in rutina alimentara a unor tratamente naturiste. Acesti adjuvanti vor mari potentialul anticorpilor formati la alaptare. Caci si acesti anticorpi trebuie ajutati cumva. NU?!
Apoi eforturile tale (Amira) nu trebuia sa le canalizezi pe o moasa. Ce-i aia?! Cu scuzele de rigoare iti zic ca pare a fi ca-mi zici ca nu te-ai straduit destul. In spital am dat de o asistenta care vindea niste pompe de san. Aveam deja de la Avent si nu-si facea treaba. Vrei sa-ti zic ca porcaria aia de mi-a vandut-o m-a salvat?! Total! Si m-am chinuit cu ea caci era a naibii de dureroasa dar avea rezultate nemaipomenite. Mi-a desfundat canalele si asta a fost! [...] Nu te jignesc ci vreau doar sa intelegi ca plansul nu ajuta alaptarea ci efortul. Daca nu se poate asta este! Nu te judeca nimeni si nu te bate nimeni. Asta a fost, oricum s-a dus iar tu trebuie sa te gandesti ca toata evolutia asta spre tehnologie, cu laptele formula si alte prafuri miraculoase nu doar iti ajuta copilul sa se supradezvolte dar il si incarca cu chimicalele de care ne ferim atata cand pregatim mancarea. Nu zic ca nu sunt de acord cu tehnologia dar exista o limita a bunului simt, a realitatii, pe care trebuie sa o intretinem nu sa o depasim in ideea ca este modern. Acel doctor este un nebun daca-ti spune ca oricum copilul creste bine si cu lapte formula. Defapt nu e nebun ci doar grabit sa treaca ziua si sa termine cu smiorcaielile mamicilor, care nu pot…
Alaptarea nu este un mit. Nu ar trebui sa devina un mit. Mamicile, pe vremea bunicilor noastre isi alaptau copiii, nu mai erau asa de comode si nici nu se victimizau, iar, daca ele nu puteau, apelau la alte mamici. Eu am fost alaptata de o alta femeie o vreme. Desi mama avea totusi, cu usurinta, posibilitatea sa apeleze la formula de lapte. Alaptarea este buna, ca o concluzie, pentru dezvoltarea fizica normala si, mai ales, intelectuala a copilului.
Daca am gresit cu ceva si am suparat va rog sa ma scuzati. Este doar parerea mea.
Si, n-am acoperit tot ce trebuia spus, stiu asta.
No related posts.
Youtube
Facebook
Flickr
Myspace
Picasa
Twitter
StumbleUpon
Hi5
Foarte bine punctat!Si foarte adevarat , tot ce ai scris in articolul tau, Dani.Asa cum am spus si eu , nu condamn pe nimeni care decide sa nu si alapteze copilul , cred ca am repetat de vreo 3 ori in ceea ce am scris.Din pacate , Amira a ales ca ea sa fie cea care “arunca cu piatra” , in mine , o persoana pe care nici macar nu o cunoaste, extinzandu si comentariile , impertinente de altfel , pe blogul mazarichilor.Am ramas fara cuvinte , cand am citit comentariile ei , care clar erau cu directie catre mine.Pana la urma eu nu am scris acel articol ca sa condamn pe cineva , sau sa l pun la zid.Cine il citeste cu atentie , va observa foarte usor ca e un articol de bun simt si nu o critica adusa mamelor de pe blogurile pe care le citesc , in cazul de fata , blogul Amirei.Ca ea a fost singura care a reactionat , va las pe voi sa va ganditi de ce!De genul meu sunt o fire impaciuitoare si chiar daca acel comentariu m a deranjat , am tacut si am raspuns frumos , consider ca e mai elegant , insa in momentul in care am vazut ca s a depasit limita bunului simt , cu acele comentarii, am decis sa reactionez.Nu e frumos , iar dintr un schimb de opinii pe care il asteptam din partea mamelor, Amira a reusit sa provoace un razboi , asa cum i am raspuns si pe blogul meu.Un razboi in care chiar nu am de gand sa mi consum energie sau timp!
Nici eu n-am putut, Dani, sa stau deoparte mai ales ca te cunosc de atata vreme si stiu cum gandesti, mai ales cum incerci sa impaci pe toata lumea.
Trebuie sa se cunoasca un lucru important: nu este razboi ci un schimb de opinii. N-am aruncat manusa nimanui ci doar am punctat ce m-a intristat. Respectul trebuie sa ramana o virtute.
Danutele mele dragi…. felicitari amandurora pentru scrieri. Sunteti minutate, iar informatiile din articolele voastre sunt mai multe decat “de aur” pentru orice mamica aflata la inceput de drum.
Bloguim cu toatele pentru noi, in primul rand, apoi pentru cititori, insa nu e cazul sa va inrolati in razboaie intra-blogosferice… nu pentru asta scriem! Chiar mi-ar parea rau sa iasa foc din fumul asta…
… si in alta ordine de idei, haideti sa va spun varianta mea si sa explic de ce am preferat sa tac atat la articolul Danei cat si la cel al Carlei: articolul Danei m-a facut sa plang. sa plang de furia neputintei, exact aceeasi neputinta pe care o simteam si in primele doua saptamani de viata ale Mariei, cand, dupa ce statea la san (si am trecut si eu prin rani sangerande si prin dureri crunte) cate 30 min – 1 ora, plangea de foame. Ea plangea de foame, iar eu plangeam cu ea in brate ca nu am ce sa ii dau… Ceaiuri, masaje, prafuri, suplimente, mulsori manuale sau cu pompa, nimic nu reusa sa produca mai mult de 20 de ml de lapte, la 4-5 ore…. iar zilele treceau si picurii cei pretiosi se imputinau…
Va invidiez dragele mele pentru ca ati reusit sa va alaptati puii. As fi dat orice pentru a ii putea oferi Mariei macar o luna-doua lapte de la mine… Si acum ma simt vinovata fata de ea … din cauza acestei neputinte a corpului meu. Va invidiez cu admiratie si cu regret strapungator! Precum tanjesc eu la fericirea voastra, nu va doresc sa simtiti amaraciunea din sufletul unei mame care nu isi poate alapta puiul!
… dar gata cu razboaiele, da?
Buna, Gabitule. Multumesc frumos pentru cuvintele tale. Ai fost, esti si vei ramane o doamna, in adevaratul sens al cuvantului.
Cunosc povestea alaptarii in cazul tau si inteleg prin ce ai trecut. Cum scriam eu am simtit neputinta aceasta cumva pe jumatate. O vreme m-am simtit si eu vinovata pentru ca n-am reusit sa fac mai mult, insa, azi, sunt multumita pentru ca am reusit si atat. Insa, chiar daca nu s-ar fi intamplat sa rezolv problema alaptarii, nu aveam de gand sa ma supar pe treaba asta. Mai ales ca treceam printr-o alta schimbare destul de neplacuta (histerectomie).
Cat despre cum a evoluat procesul alaptarii la tine iti zic ca ai facut foarte mult si am toata admiratia pentru voi. Nu am fost niciodata mai trista decat atunci cand matusa mea ma forta sa il pun si la celalalt san, cand ma vedeam iritata de neputinta de a-l alapta la ambii sani. Crede-ma, pe cuvant, ca stiu ce ai simtit. Insa, repet, chiar nu regret nimic. Am facut tot ce am putut.
Nu am judecat pe nimeni, nu am ridicat mingea la fileu nimanui pentru o asemenea poveste pentru ca STIU ce este in sufletul unei mame cand trece prin asa ceva. Oricum ar fi fost, nu trebuie sa fii amarata ci multumita ca Maria este sanatoasa. Voi ati trecut si prin episodul cu piciorusele, cu displazia de sold asa ca nimic nu trebuie sa-ti disturbe linistea sufleteasca. Te admir, repet, pentru curajul si puterea ta de a te mobiliza.
Te pupam.
Dragele mele mamici,
Intervin si eu, cu acelasi comentriu pe toate blogurile, incercand sa ma exprim pe un ton cat se poate de impaciuitor pentru toata lumea…
Cred ca suntem toate de acord ca exista cazuri clinice care fac alaptarea imposibila. Le lasam deoparte. Exista si cazuri fericite, majoritatea, in care mama si copilul nu intampina nicio problema majora in a se deprinde cu alaptatul, respectiv suptul. Le lasam si pe ele deoparte.
Ar ramane mamele care, din varii motive, au incercat sa alapteze si au renuntat. Lipsa unei voine de fier ar fi raspunsul general pentru toate aceste cazuri… insa nu uitati ca fiecare om are limitele lui. Limite ale durerii, limite ale rezisteneti fizice, limite emotionale… Sunt mame care au indurat, cum spuneati voi, cateva luni bune de chinuri, dupa care au ajuns in sfarsit sa alapteze normal. Si altele pentru care acest prag al rezistentei personale este mult mai fragil… Dar acesta masura nu si-o alege nimeni si este prea mult sa judecam si mai ales sa condamnamam un om pentru asa ceva…
Nu iau apararea nimanui, insa cred sincer ca orice mama care a incercat sa alapteze si a avut bune intentii in acest sens ar trebui felicitata si incurajata sa nu se invinovateasca inutil, in loc sa fie blamata ca poate n-a facut suficiente eforturi sa reuseasca… Poate a facut, in conceptia ei, tot ce putea omeneste face! Si poate efortul ei, pentru altcineva, poate parea un mizilic, o joaca de copii…
Fiecare stop de lapte e pretios! Chiar si 20 ml/zi timp de cateva saptamani sau luni, chiar si cateva picaturi de colostru, in primele zile… Fiecare copil ce a primit putin mai mult lapte decat nimic e mai norocos decat copilul hranit exclusiv cu lapte formula…
Eu, desi nu mai am lapte deloc de vreo 2 saptamani, continui sa-mi pun fetele la san, cel putin o data pe zi, intre mese, sa se “joace”, sa simta ca vreau sa le fiu aproape, afectiv… Si ma gandesc ca gestul lor reflex de a suge si cele cateva picaturi ce se maia duna zilnic pe canale sunt mai mult decat nimic. Si chiar daca ele nu-si vor aminti niciodata, eu vreau sa traiesc cu gandul ca am simtit cat e de minunat sa ai copilul la san. La fel am facut in toate aceste 4 luni si jumatate: le-am alimentat cu biberonul, insa le-am pus la san mereu, fara sa mai sper sa gura, doar pentru a trai impreuna cu ele partea emotionala a acestui ritual al alaptarii. Si ma bucur ca acest gest simbolic si laptele meu muls cu rabdare si truda au fost, cum spuneam, mai mult decat nimic.
De aceea revin si spun: fiecare mama care e sincera cand spune ca a incercat, dar n-a reusit, are dreptul de a fi “gratiata” de “vina” de a nu fi alaptat. Pentru ca fiecare dintre noi, oricat de diferite am fi, avem un adevar al nostru, personal… si toate avem acelasi lucru in comun: incercam sa fim mame cat mai bune pentru copiii nostri.
Imi place ce ai scris, Carla. Realizez ca esti o mamica cu multa vointa si dedicatie, ceea ce nu poate fi decat de admirat. Nu am condamnat sau judecat pe mamele care au incercat si din diverse motive n-au reusit. Nici pe voi, care ati facut mai mult decat puteti realiza acum. Eu sunt in totala rezonanta cu Dani cand spune ca mamele care renunta din start la alaptare trebuie indrumate corect.
Va pupam.
Ma bucur ca mi-ai impartasit experienta voastra. Sa va traiasca mazarichile, sa fie sanatoase si norocoase in viata
Gabi , stiam eu ca nu ma insel in privinta ta !Am admirat la tine sinceritatea si nefalsitatea pe care unii o afiseaza mascat.Felicitari.Cat despre articolul meu , ca vad ca asta e problema
, asa cum i am raspuns si Amirei , scopul meu nu a fost sa intristez sau s afac pe cineva sa se simta vinovat, ori sa i aduc cine stie ce critici.Din contra , am subliniat ff clar , ca fiecare are optiunile si incercarile lui , ca fiecare se straduieste cat poate , si alapteaza daca vrea sau nu.Cat despre cazul la care s a ajuns……in primul rand , eu vorbesc despre persoane pe care le cunosc si nu despre mamicile de pe blog , despre care nu stiu absolut nimik , in afara de scrierile lor e pe blog.Tocmao de aceea am incercat un schimb de opinii cu ele, dar din pacate s a ajuns la acest “razboi” pentru ca anumite persoane au spus mult mai mult decat trebuia.Si nu e frumos.Am vrut sa nu reactionez , cum probabil ai obs , am raspuns elegant, insa alte comentarii m au facut sa reactionez.Pentru mine , nu e un razboi , deloc , pana la urma fiecare decide ce face cu viata lui , cu copilul lui , e un lucru extrem de firesc , de aceea am si spus ca nu voi investi timp sau energie, insa sa pastram anumite limite , asa cum e frumos!Spre exemplu , stiam ca tu nu ai putut alapta , da?Crede ma ,ca nici o secunda nu m am gandit la tine ca aluzie , sau nu mi a trecut prin cap sa dau cu piatra , pentru ca nu te cunosc suficient incat sa te trag de maneca si sa ti spun cum ar fi mai bine 
!Era mai bine pentru cele care nu si pot “stapani” cuvintele , sa taca ……pe alocuri si sa ramana totul asa cum era normal-frumos!
Carla, sunt de acord cu tine.Asa cum i am raspuns si Amirei , nu a pus nimeni pe nici o mamica care nu a putut alpata , la zid.Nici nu am dat cu piatra.Felicitari pentru eforturile voastre , firesti pana la urma.Si bravo ca va incadrati in tabara celor care vor, chiar daca de multe ori se intampla sa nu reusesti pana la capat.Am repetat asta de nu sh cate ori , in articolul meu , dar nu s a intels , din pacate si s a ajuns aici
.Eu am spus ce am avut de spus cred!
Stimabilo, pentru ca am dreptul la replica, o voi face desi, initial, am vrut sa evit, caci atunci cand te bagi in laturi te mananca porcii.Ar trebui sa fiu mult mai dura la adresa-ti ( si cred ca in perioada in care m-ai citit ai inteles ca pot taia in carne vie atunci cand imi pofteste sufletelul )si sa ta iau tare pe fibra pentru ceea ce ai scris aici.Punctual iti raspund, caci concluzia am tras-o long time ago in privinta-ti:
1.cu ce drept ma judeci tu pe mine si opiniile mele?Ai vreo competenta in medicina ca sa sustii atat de inflacarat anumite lucruri pe care le scrii aici?
2.De unde stii cum s-a purtat Dani cu mine ( e doar o intrebare de control )
2.Eu poate am scris 2-3 comentarii pe 2 bloguri dar in niciunul din ele nu mi-am permis ( si niciodata de cand fac comentarii pe bloguri nu am indraznit)sa emit despre o persoana, pe care pana mai ieri o linguseam si o pupam pe messenger si la telefon de numa’, asemenea invective.Nu am scris honey respectivul comment caci m-am trezit cu hormonii la tavan ( mi-i regleaza sotul meu asa cum trebuie), ca mi-a tunat mie si mi-a fulgerat sau ca am frustrari ( nu am nicio frustrare caci dupa cum ai afirmat chiar tu sunt si am fost o rasfatata care nu a avut timp sa adune frustrari).Am scris exact ceea ce am gandit si gandesc( dovada ca mai sunt si altii in postura mea care gandesc la fel), nu am vrut sa pornesc un razboi si nici nu am trait cu impresia ca se va ajunge aici.Dani imi era deosebit de simpatica ( iar tu nu! ) si chiar nu a fost intentia mea de a jigni-o.In schimb tu, tata care isi baga vesnic nasul peste tot si emite judecati de valoare si nu numai, te-ai erijat in avocatul lui Dani ( la faza asta in primul rand ai denigrat-o pe ea ca si cum ea singura nu-si poate rezolva asa zisele divergente si ii trebuie ajutorul tau )dar m-ai jignit cat ai putut.
Oare sa fac si eu la fel?Ai plange cu siguranta daca ti-as spune doar 2-3 chestii, dar te las in troaca ta ( doar ai declarat sus si tare ca esti prietena cu tiganci -florarese -scuza-ma, dar sunt rasista cu tiganii, oh yeah! )si te rog politicos de data asta sa-ti vezi de tine, familia si blogul tau si sa ma lasi pe mine in pace,ok?Nu numai ca nu esti tu in masura sa vorbesti de educatie si de maturitatea unui om, dar nu cred ca esti in masura nici de-a clasifica oamenii carora nu le ajungi nici la degetul mic sub niciun aspect ( vezi medicul despre care afirmai ca este “nebun” ).Faptul ca ai jignit si te-i bagat total aiurea ( am intele ca esti prietena virtuala cu Dani ) nu-ti demonstreaza decat caracteru-ti indoielnic.Asa cum eu te-am deletat e cazul s-o faci si tu, e loc pentru toata lumea sub soare, e cazul sa-ti vezi de problemele cu adevarat grave din viata ta si nu te mai preocupa de altii,ok?
In incheiere iti comunic ca nu mi-as fi lasat copilul meu sa suga laptele unei alte femei ( fara sa stiu exact ce fel de boli are sau nu respectiva )si sanul alteia cu pretul de a-mi hrani inca 10 copii cu lapte formula.
Invata inainte de-a face asemenea fapte sa accepti si parerea celorlalti care au trecut prin asa ceva, invata sa respecti tu daca ceri respect si invata ca atunci cand simti ca nu esti placuta sa te retragi frumos si in liniste.Zgomotul pentru nimic nu produce decat o furtuna intr-un pahar!
O zi buna si tie, caci ale mele sunt superbe!
P.S: multumesc Carla si multumesc Gabitule!
Amira, draga deja ai sarit calul si ma vad nevoita sa raspund, cat de politicos imi permit nervii.
1. Nu trebuie sa am nici o compententa ca sa aflu, din cateva propozitii, ce anume gandesti si care iti sunt intentiile. Dealtfel am citit-o pe Amira long taim agou. Am stiut cu cine am de-a-face. Din pacate sunt un om extrem de tolerant si permit multe, nu pentru ca vreau sa pup pe cineva in fund (nu am de castigat nimic astfel ; asta e o incercare a ta de a citi intentiile mele intr-un mod efectiv gresit si eronat total), ci pentru ca asa imi este firea si sper sa nu ma schimb. Chiar daca am stiut ce-ti poate pielea din doua conversatii la telefon totusi am fost alaturi de tine cand Ayan a fost bolnavior. Aveam treaba la momentul la care ai apelat la mine pentru ajutor si totusi, pentru copil, care nu are absolut nici o vina, am stat langa tine. Intentiile mele au fost cat se poate de sincere. Chiar am sunat sa intreb cum se simte Ayan. Te-a durut fix in spate. Ai fost de un egoism greu de digerat. Am trecut peste povestea asta caci, in viata, am invatat ca nu trebuie sa te astepti sa iti “multumeasca” in vreun fel oamenii ci doar la interpretari eronate ale intentiilor tale. Te-am sunat sa stiu daca vii la protest si te-am mai sunat inca o data pentru nu stiu ce problema. De fiecare data am simtit un junghi in inima, cand am inchis telefonul. Am procedat corect incercand sa-ti fiu alaturi, repet, nu sa te pup in fund. Eu ma stiu cu sufletul impacat. Cand stiu ca cineva are problem ma implic. Am invatat o lectie importanta din aceste imtamplari: sa nu mai dau credit oricui.
2. Cat despre cum am tras acele concluzii din comentariul pe blogul lui Dani…pai e simplu: mai intai scrii despre intamplarea sotului, care a fost alaptat 2 ani, apoi despre doctorul, care te linisteste spunand ca poti sa-ti cresti binemersi copilul cu formula si, nu in ultimul rand, specifici ca traim intr-un secol in care putem depasi anumite mentalitati impuse de mass-media; ca sa nu mai pomenesc de efortul inutil cu moasa; toate astea conduc la concluzia ca nu te-ai straduit deajuns; te-ai culcat pe o ureche; aici vii si adaugi ca doctorul este un mare competent in domeniu, ce sa mai adaug?! Pot sa analizez la nesfarsit textele tale si …pam, pam…te-am zarit printre randuri, asa ca nu ma provoca mai mult si nu incerca sa-mi explici cum e cu taiatul in carne vie…
3. Competenta in medicina, intr-o alta ordine de idei, daca te referi la ce am scris pe blog pana acum, am si specificat ca asta e ceea ce am facut eu si , desigur, nu ma ridic la inaltimea unui medic specialist; asta am simtit, am invatat, am studiat si am aplicat; cine vrea sa tina cont de ceea ce am scris este binevenit, cine nu, iar este binevenit;
4. La intrebarea ta de control nu stiu ce sa raspund…intrebarea in sine este o enigma…
5. Cu telefoanele am lamurit-o mai sus;
6. Cat despre hormoni, interesant cum nu te-ai legat de oboseala, stres sau de luna plina; vezi?! Iar ghicesc aici o frustrare
7. Frustrari sunt multe, fiecare le avem, intr-o masura mai mica sau mai mare;
8. Rasfatul la tine a dat in egoism si egoismul egaleaza cu a crede ca esti buricul pamantului; de aici si frustrarile tale legate de vesnicele tale nemultumiri fata de ceilalti, care nu se ridica la inaltimea maretiei tale; iar la egoisti nemultumirile sunt accentuate;
9. Simpatia ti-o impartasesc. Ma mir ca n-ai observant din ultimele mele comentarii, caci, sa stii, nu scriu nimic aiurea ci intotdeauna cu un scop bine definit; dar n-ai inteles si s-a ajuns in aceasta situatie, in care nu am ce face dacat sa te scot din viata mea, asa cum imi si propusesem;
10. Simpatie pentru Dani? Daca era asa nu o puneai la zid pe blogul Carlei si, prin extensie, nu o catalogai ca fiind isterica;
11. Cand am scris articolul i-am cerut permisiunea Danei; nu sunt avocatul ei ci prietena ei; aici as putea sa dezvolt dar te-as jigni iar; banuiesc ca e greu sa intelegi cum functioneaza o prietenie; chiar si faptul ca-ti petreci vacanta cu laptop-ul in mana ma duce cu gandul la singuratatea in care traiesti; aici iti zic ca-mi pare rau, sincer;
12. Si am ajuns iar la prieteni; sunt un om sociabil si-mi place sa am prieteni de calitate, nu tin cont de culoare;
13. Intimidarile astea le-am inventat eu cand tu inca invatai sa vorbesti; despre mine nu stii si nu vei sti absolut nimic oricata psihanaliza/psihologie ai invatat tu la scoala;
14. In viata mea nu am intrat in a altuia cu picioarele; oamenii vorbesc cu mine si-si spun pasurile si bucuriile; asa cum ai facut si tu la un moment dat;
15. Cu pupatul in fund iar vreau sa fac o mica paranteza: ultima abordare pe messenger a ta a fost cat se poate de rusinoasa…ala e pupat in fund cand astepti sa fii votata; eu insa, cum fac deobicei, sunt prietenoasa si pun suflet;
16. Nu ma consider un om corect, gresesc adesea chiar fara sa vreau; insa vreau sa invat de la cei mai buni;
17. Ma retrag atunci cand voi sti ca e momentul; pe blogosfera sunt simpatii si antipatii; tine de tine sa intelegi lucrurile astea; si ai posibilitatea sa stabilesti cu cine vrei sa mergi mai departe, sa cerni bine …;
18. Cu alaptatul la alte mamici nu te apuci sa faci treaba pe apucate;
19. Va doresc numai bine; il pup pe Ayan;
nu vreau sa fiu inteleasa gresit, dar chiar nu am intentionat sa iau partea nimanui atunci cand am postat primul comentariu.
imi pare rau ca s-a ajuns la astfel de vorbe…. se pare ca si blogosfera este pana la urma un parc… unul virtual si mai mare… dar tot parc ramane…
Nu-ti face griji, cred ca, cine stie sa analizeze corect situatia, intelege exact ce ai intentionat sa faci si anume: sa impaci pe fiecare in parte si sa renuntam la un razboi, care nu este necesar.
Stii ce am de spus la tot ce ai scris tu aici? SICTIR caci minti ca o scroafa ordinara!Ai simtit de la primul telefon ca-mi stai in gat si ai continuat sa te bagi pe gatul si-n viata mea! Doar atat spun iar : RUSINE SI SICTIR ca minti la varsta ta in felul asta si ca ai provocat atata scandal din nimic, din faptul ca un om si-a spus decent o parere ai facut un intreg circ.Nu uita fato ca tu esti aia care stai ca soboalnul bagata in casa numai la pc ca sa-ti tratezi nebunia de care suferi.Mi-ar fi si rusine sa mai scriu in locul tau.Cat despre Ayan…nu implica copilul meu in mizeria ta.Adevarata Amira este super ok ca om ( dovada stau toate comentariile mele din blogosfera in anul ce a trecut) pana este calcata pe coada.Atunci cand altii nu au loc de mine imi bag pula si le dau ce merita.Si cu asta basta!Nu te ridici la nivelul meu ( eu macar fac vacante, dar tu stai in Bucuresti, singura la pc ) , nu te obliga nimeni sa ma accepti, citesti, conversezi cu mine.Eu oricum greturi ca tine de oameni ii tratez cu cea mai mare scarba posibila pe care ai simtit-o din prima clipa.
Nu te obosi sa mai raspunzi ca nu mai citesc mizeriile tale de femeie dusa cu pluta!
Fetelor, ce ar zice copiii vostri daca are vedea comentariile voastre? Cred ca s-ar amuza tare mult. Daca am putea da timpul innapoi sunt sigura ca, cu experienta de acum, am proceda altfel. Vorbeste o mama care a alaptat 6 luni jumatate, in ciuda faptului ca e foarte slaba, si regreta ca nu a incercat si nu a insistat mai mult ca sa continue alaptatul. Am fost printre cazurile fericite care nu a a avut absolut nicio problema de cand am pus copilul prima oara la san si pana am intarcat. Ca sa alaptezi trebuie sa doresti, sa incerci, sa insisti. Iar daca dupa toate etapele astea nu ai reusit, nu ai de ce sa te simti vinovat, ninseamna ca nu a fost sa fie. Iar persoanele care iti spun ca nu ai lapte, ca nu e bun, ca e putin, trebuie sa renunti, nu iti sunt prietene.
Multumesc frumos, Catalina, pentru interventie. Incheierea e nemaipomenita. Te imbratisez si te mai astept.
Mi-aş da cu părerea, dar nu mă risc, pentru că nu se merită (sic!) « Noaptebunacopii's Blog
[...] de ce oamenii preferă să spună: “îmi dau cu părerea”, în loc de “îmi spun părerea“, “nu mă risc să…”, în loc de “nu risc să…” şi [...]