Zoie, un barbat, cam la 30 de ani, un negustor de prin piata si prieten bun cu baietii, se infatiseaza, intr-una din zile cu o fata posomorata in usa magazinului. Se invartea, se sucea, nu-si gasea locul. Baietii il intreaba:
Nu de mult am discutat despre eficienta si performanta sistemului CISS. Spuneam ca aceasta revolutie in materie de imprimare ne-a adus numai beneficii. Economie, calitate si o imprimanta inca perfect functionala. Dar, hai, sa va amintesc ce inseamna CISS.
Eminescu descrie faptele care se petrec la plural, care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.
Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.
Eminescu se indeparteaza pentru a lumina dorintele celei moarte.
Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.
…dar m-am gandit, zilele trecute, sa incep o curatenie ceva mai devreme decat mi-am propus. Desi n-am intentionat sa o incep pe blog, am constatat ca trebuie. Zilele care s-au dus in fuga undeva, departe, fara prea mare folos pe blog, m-au determinat sa iau deciziile mai usor decat credeam. Am lipsit mult si asta pentru ca am inteles ca, daca doresc sa fac un lucru bine, e necesar sa ma ocup numai de cate unul, pe rand. Apoi, daca ramane timp, sa ma angrenez si in celelalte activitati preferate, cum este cazul blogului. Daca n-a fost sa fie timp de blog, lumea s-a decis sa ma stearga din blogroll-uri, fara sa anunte, fara ma bata pe umar, fara nimic.
Parintii mei si-au luat concediu si am ramas sa vad de casa. Stiti si voi cam ce imi ramane de facut: de udat florile, de luat hainele de pe sarma, de urmarit daca nu vine vreun hot, daca nu se strica mancarea in frigider sau ceva prin casa…un fleac!
Asa ca iata-ma in casa parintesca.
Normal ca nu! Ma uitam, acum cateva zile, pe Euronews si vad un clip de cateva minute dedicat acestui orasel: Lviv. Nu ma putea retine in fata televizorului nimic altceva decat titlul pe care l-a obtinut acest orasel necunoscut mie. Poate ca altii l-au vizitat si-l indragesc. Eu, insa, n-am avut norocul sa descopar ca exista pe vreo harta a vreunei tari. Si, cum curiozitatea era puternica, am inceput sa caut pe net fotografii, referinte, informatii despre Lviv. Ma intriga, chiar si acum, faptul ca cineva sau mai multa lume a transferat acest titlu de micul Paris unui orasel din Ucraina. Zic transferat, pentru ca nu pot sa uit povestile despre capitala noastra, care odata, respectiv in perioada interbelica, era denumita tot micul Paris.
Bine, ar fi chiar penibil sa pretind ca Bucurestiul sa fie denumit in continuare “micul Paris”! Nici macar nu reuseste sa fie micul Lviv. Daca intelegeti ce vreau sa spun. Insa, fata de ceea ce a fost capitala noastra in perioada interbelica si ce este azi Lviv-ul, este o mare diferenta. Nici macar Parisul nu mai este ce a fost. Asta clar!
Despre Paris n-am cuvinte de lauda. Cand am ajuns in capitala Frantei am vrut sa ma intorc acasa. Am inceput sa plang dupa mama, jur. Sotul meu a fost socat. N-am avut niciodata a astfel de reactie. Totul se datora mizeriei umane franceze, promiscuitatii, traficului aglomerat, masinilor avariate pe traseul nostru prin Paris. N-am vazut nimic, dar absolut nimic, care sa imi trezeasca simturile in sens pozitiv. Nu stiu ce anume a putut sa incante atata lume. Poate ca drumurile de tara ar fi fost ceva mai acatarii, dar alta data si abia atunci cand imi trece scarba pe care mi-au provocat-o.
Despre Lviv, din acel clip, dar si din ceea ce am rasfoit pe net, n-as putea sa declar ca au dreptate cei care l-au poreclit “micul Paris”. Nu stiu. Sau poate ca sunt eu conservatoare. Ma gandesc doar la ceea ce a fost Bucurestiul si Parisul oadata. Este, totusi, un oras frumos, n-am ce zice, dar nu e the “little Paris”. Vedeti clipul de mai jos si spuneti-mi parerea voastra, va rog!
Am cules poze din fiecare oras, in parte si le-am alaturat pentru comparatie. Vedeti, dupa clip, care-I diferenta.
Dar inainte as mai adauga doar ca as fi mai fericita daca Bucurestiul, sau oricare alt oras din Romanica noastra, ar putea sa devina reper pentru alte orase ale lumii. Asta ar fi supremul extazului si aprecierii. Insa, cum spuneam, nu ne comparam cu nimic din cele pozitive.
Toate cladirile vechi din capitala noastra, in loc sa fie conservate, sunt demolate si transformate in supremarketuri, sosele sau orice altceva care aduce venituri alesilor nostri. Apoi, avem si noi multe natii adunate la un loc, ca sa o citez pe domnisoara din clipul euronews: arabi, turci, indieni, americani, olandezi, MOLDOVENI….. Nici nu mai stii care-I roman si care-i strain. Ne-am mixat de-a-n-pururea-n simtiri si glasuri. Cat despre mirosuri, parfumuri si alte d-astea, e plina capitala “di toti”: calvin klein cu parfumul imbatator de caine maidanez, hamburgherul cu rahatul aceluiasi caine maidanez, gunoaie si transpiratie…o adevarata aventura sa strabati orasul la picior. Nu, nu vreau sa fac reclama negativa ci sa trezesc neamul nostru adormit.
Clipul euronews:
Va urma…partea cu pozele. 
Recomandarile casei:
Mnealui, 9abordare, NG, Allyna, Cosmin, Claudiu, Dan, Iulia, Filip, Foto-junior, Gabi, Gabriela (La multi ani! Muahhh!), Nicu, Dl. Vania, Irina, Zina, Ella, Dani, Adela, Bunicuta, Carmen, Monica, Vlad, Sanziana
Ca tot vorbeam despre slabit in articolul de dinainte iata ca trebuia sa scriu de unde cred eu ca vine frumusetea.
Este important sa te simti bine in pielea ta, inainte de toate. Miscarea face bine, nu doar organismului, ci chiar mintii omului. Pentru ca a te simti bine mental inseamna sa te simti frumos/frumoasa si acest lucru nu va ramane in umbra. Asa cum picioarele epilate, pielea curata, spancenele pensate, parul, stralucind de ingrijire sau urechile curatate, completeaza frumusetea unei femei. Nu mai pomenesc de lenjerie intima.
Pe langa aceste aspecte, citeam pe undeva ca unghiile ar reprezenta oglinda personalitatii/caracterului unei femei. M-am declarat dusmanul acestei afirmatii pentru ca, oricat de frumoase, ingrijite sau vopsite ar fi unghiile, o femeie nu arata bine, pentru mine, cel putin, daca DANTURA ei este lasata in paragina. Inainte de a ma uita la mainile ei sau in urechi, zaresc, fara sa vreau, gura si si ceea ce este dincolo de buze. Uneori este chiar neplacut. La mine n-am putut sa suport aceasta imagine. Nu pot sa spun ca nu inteleg ce s-a intamplat acolo dar nu accept sa vad manichiura/pedichiura facute perfect sau cate un bronz la solar atata timp cat…
Dupa nasterea lui Stefi am tras mult cu dantura. Mi-a consumat mult calciu sarcina asa ca m-am trezit, dintr-o data, cu multe probleme. Am asteptat pana de curand, cand am inceput restaurarea maselelor si a dintilor din fata, pline (i) de cariute, marcate, in special, de lipsa mea de consecventa in a-I ingriji, recunosc. Cumva era greu pentru ca, odata inceputa decaderea, nu poti decat sa mentii un anumit stadiu al acesteia, evitand colapsul final. A fost chiar minunat sa descopar ca se pot remedia fara a se ajunge la cine stie ce operatiuni dificile. Deja jumatate de dantura s-a rezolvat si ma simt mai plina de incredere.
Concluzia este ca dintii ar trebui sa aiba o mai mare relevanta decat orice altceva. Se fac cateva sacrificii financiare dar merita, in final, fiecare leut, mai ales cand increderea de sine se va restabili mai repede decat o unghie perfecta.
Dintii reprezinta oglinda caracterului unei femei, totodata, si al unui barbat, nu manichiura.
Web hosting services by SiteGround
Ce adora femeia mai mult decat sa-si vada chipul/silueta gingasa in fata oglinzii si sa se admire repetativ ori de cate ori isi intalneste reflexia intr-un geam ordinar sau o oglinda?! Slabitul este si va fi motivatia oricui, indiferent de sex, insa, pentru femeie rezolutia unui tratament de durata a mintii, este si va fie mereu in competitie cu propria ei imagine.
Normal ca nici eu n-am scapat de inchegarea unei motivatii in acest sens. Astfel ca am demarat, de ceva timp, operatiunea “hate the car, love your walk!”. Pai, cam da, am renuntat la masina, care ma transporta, pana la momentul cu pricina, in siguranta, oriunde ma duceam. De cateva luni, insa, castig teren in fata dependentei de mersul pe jos. Se zice ca mersul pe jos face piciorul frumos. Ei, da, dar, pe langa asta, slabesti, incet si sigur, fara sa te simti impovarat sau stresat de timp, oboseala sau altele. La servici merg, o buna bucata de timp, pe un traseu mai mult decat relaxant si datator de energie, imi beau cafeaua pe drum, fara sa deranjez pe cineva. Mai lipsea sa citesc presa si ma declaram multumita pe deplin. Desi, la cate aflu in cele cateva minute de stiri, inainte de a iesi pe usa, nici nu ar mai fi necesar sa rasfoiesc ziarele. Stirile sunt la fel de oriunde le aflu.
Dar nu despre asta am vrut sa scriu ci despre cum am ajuns eu sa indragesc mersul pe jos si de unde mi-a venit ideea. Cumva, mergand mai mereu cu o colega catre serviciu, ne-am gasit, gandind cu voce tare, daca n-ar fi minunat sa ne modelam silueta. Venise si caldura afara, masina era si nu era eficienta pe un drum scurt, asa ca iata-ne impatimite ale plimbarilor gentile matinale. Aveam cu cine sa ma insotesc si chiar este placut traseul. Am ideea nebuna ca, in curand, sa fac tot traseul pana la servici. Cred ca imi ia cam o ora.
Ieri ma intreba cineva cum de am slabit atat de mult. Evident ca este vizibil insa eu inca nu simt decat o relaxare a organismului dupa atata mers pe jos. Burtica inca este acolo, ceva mai redusa, insa este si ma supara. Am facut prostia ca, dupa nastere, sa nu port un brau in jurul ei. Ei, asta e! O rezolvam si p-asta.
Asa, si ziceam ca ma intreba cineva ieri cum am slabit. I-am spus ca mersul pe jos, timp de trei luni, a facut minuni. S-a mirat, evident, pentru ca i-am explicat, mai departe, cum ca mananc orice pana la o ora a zilei dupa care nimic sau ciugulesc cate ceva. Cum ziceam, mananc orice, pana si cartofi prajiti. Zilele trecute am fost nevoita, din cauza orelor suplimentare la job, sa bag si pepsi cu lamaie la burhihan, fara repercursiuni. Desi n-am mai baut asa ceva de multi ani. Si nu exagerez. Chiar de foarte multi ani: cam de pe vremea cand luam treapta la liceu, insa trebuia sa incerc si altceva decat cafeaua ca sa stau treaza.
Mirarea asta am trait-o si eu ceva timp in urma, cand m-am intalnit cu o prietena buna din scoala generala. Fata asta
a fost mereu plinuta, inca de mica. Pana de curand, cand a inceput sa isi faca plinul cu miscarea, mergand pe jos tot traseul, pana la servici si inapoi. Intr-un an slabise enorm. In conditiile in care grasimile deja aveau vechime de ani buni. Multi considera ca a da jos kilograme, care au vechime, este cea mai grea misiune. Nu si daca folosesti mersul pe jos ca unealta.
Ca o concluzie, lasati pastilele, lasati regimurile de slabit, care, intr-un fel sau altul, dau efecte secundare, negative, in mare parte, si mergeti cat puteti de mult pe jos.
Ma rog, asta-I versiunea mea mai porcoasa asupra calitatii apreciative de la Google putere. Cica m-a imbogatit cu un PR 4. Mda, asa si?!! Ce sa fac cu el? Ideea e ca munca este epuizanta ca sa ajungi pe culmile succesurilor goagalului insa ceea ce ma irita este modul ambiguu in care te salta sau doboara pe scala de valori prestabilita, de la 0 la 10. Daca era nota la bac eram picata. D-aia nu ma umflu in pene. Ca cam asta e ideea. Nu te rupe-n doua da’ nici nu te lasa-n obscuritate.
Mai e si Alexa rank, care te salta vertiginos daca ai…cica multi vizitatori si page view-uri. Ma lasi?! Am vazut care-I smecheria. Nu e vorba de vizite/vizitatori/like-uri si alte accesorii dragalase ci lipsa de activitate pe blog. Dap! Daca scrii un articol azi si trei luni nu mai misti un deget creste Alexa Rank ca Fat Frumos din poveste.
Pentru mine, acu’ ceva timp, era fascinanta puterea lor la advertoriale dar acum…arza-le-ar focu’!!! Necazul e ca te absorb atat de tare ca ajungi sa uiti idealurile si motivatia blogului, in sine.
Tocmai ce ma intrebam daca cineva s-a gandit la ideea indrazneata care ma macina de ceva timp si, iata ca viata imi rastoarna toate asteptarile. Mi se recomanda un film, il vad si ma intreb: “oare despre asta e vorba?”. Il mai vad inca o data. Gandul meu a fost desconspirat! Ce minte geniala a avut cel care a sofisticat atat de mult ideea de viata dupa moarte! Interesant mi s-a parut momentul oportun in care gandurile mele s-au intrepatruns cu gandurile altei persoane, oferindu-mi sansa sa vad o capodopera, desprinsa parca din propria-mi imaginatie.
Nu, nu este vorba despre nimic altceva decat de o vesnica intrebare, pe care multi dintre noi ne-o adresam, de cele mai multe ori, fara raspuns. Asa cum ne inglobam fantezia, inghitita si marcata profund de lucrurile/oamenii/intamplarile/vorbele care ne inconjoara, intr-o bula de imaginar al intrebarilor fara raspuns, asa si aceasta infinita dilema a vietii dupa moarte m-a acaparat cu totul pana la a nascoci o idee incendiara. Ce-ar fi daca n-ar exista in esenta moarte pentru noi, cei care o traim, in ochii celorlalti, ci doar o continua existenta a ceea ce am lasat neterminat. Insa noua viata este, partial adevarat daca luam prerogatoriile bisericesti si anume ca ar exista Rai, o fantezie eliberata de constiinta proprie. Visele noastre din timpul vietii, amestecate cu acele repere cu un impact emotional puternic, vor deveni borne pe drumul catre existenta dupa moarte. Totul este perfect pentru ca alegem sa traim exact asa cum am dorit, cum ne-am imaginat. Putem sa alegem sa uitam ca existenta noua este doar o fantezie, menita sa inlesneasca pasirea catre o alta dimensiune. Oare exista o alta dimensiune? Poate ca da, poate ca nu. Cert este ca simt ca moartea nu este ultima frontiera posibila.
Subiectul in sine este controversat pentru modul in care se reflecta in actiunea colectiva suicidala. Tinerii care si-au luat viata singuri, si cunoastem atatea cazuri, n-au inteles ca viata de dincolo, acea imaginara, asa cum urmeaza sa o descriu in cele cateva pagini de jurnal/blog, este strans legata de cea reala. Cu cat traiesti mai frumos, mai pur, mai intelept, cu cat vei gusta mai mult din esentele vietii reale, cu cat vei cuprinde cu ochii mintii mai mult din elementele din care este alcatuita viata, cu atat mai mult vei avea puterea sa insufletesti un paradis fantasmagoric acolo, in acea dimensiune a imaginarului, pornind de la primordiala, inegalabila constiinta. Si, din contra, cu cat vei refuza mai mult sa te bucuri de viata reala, cu cat te vei lasa mai tare prada tristetii, agoniei existentiale, cu atat vei fi mai vulnerabil in viata de dincolo, inconjurat de propiile tale unelte dragi dar periculoase daca nu ai constructia unui adult copt si integru din toate punctele de vedere. Gasesc ca imaginatia format in viata reala, si constiinta, cat mai eliberata de angoasele launtrice, te vor ajuta sa construiesti, nu sa distrugi.
S-au plamadit, de-a lungul timpului, temei ale unor vremuri dure sau datorita religiei abstracte sau utopice, diverse stadii ale imaginii de ansamblu legate de viata de dupa moarte:
Va continua…
Youtube
Facebook
Flickr
Myspace
Picasa
Twitter
StumbleUpon
Hi5