Photo Story
Am ajuns, ne-am dezbracat (caldura mare, conasule) si da-i fuga prin curtea de la tara…inca mai purtam pampersi insa, la tara, n-a durat mult pana am eliberat dotarile si le-am lasat sa se scalde in baia de caldura de afara…
Apoi ne-am proptit langa bazinelul cu apa, incalzita la soare, si ne-am balacit nitel ca sa ne “scuturam” de praf si zapuseala…
In camera de zi, din casa cea veche, unde am avut cele mai complete amintiri, stau si azi, atarnate pe pereti, doua tablouri imense…pe langa clasicele fotografii de familie inramate (de la nunta celor doua fete).
Pe prima o priveam, atat la culcare, cat si la trezire…imi dadea un sentiment de liniste burgheza, ma incarca cu optimism si energie pentru fiecare zi…
Nu de putine ori zaboveam la portretul fiecarui personaj si incercam sa deslusesc unde le zboara gandul…
Din pacate nu stiu cine este autorul…
Cel de-al doilea este o icoana a Maicii Domnului cu Iisus C. in brate. Tabloul asta ma inspaimanta atat de rau ca ajungeam sa ma aciuez intr-o nisa din peretele casei si stateam acolo ore in sir, asteptand sa vina cineva sa ma protejeze. Cand priveam catre Maica Domnului parca imi vorbea, se misca usor si parea pregatita sa coboare de acolo.Brrr…ce inseamna sa incarci mintea unui copil cu traditiile bisericesti!!!
O vecina ne-a adus un pui de gaina pentru Stefelberi. La un moment dat femeia ne spunea asa: “Da-i-l, mamaie, sa-i faca ce-o vrea ca oricum mi-au murit la pui de nu le mai stiu numaru’!”. Nu m-am gandit sa-l las pe mana lui Stef ca sigur il strangula instantaneu. Asa ca l-am tinut in palma si l-am hranit cu firimituri de paine, in timp ce fi-miu se uita consternat, incercand in cateva randuri, timid, sa-l stranga in palmele lui mici. Intr-un final a priceput ca trebuie mangaiat. 
Desigur ca si Smokey ar fi dorit sa ciufuleasca putin puiul…
A invatat Stefu sa dea noroc cu paharul. Ii placea atat de tare ca dadea noroc cu toti care veneau in vizita. N-a scapat niciunul. 
)
Am vazut fluturi, odihnindu-se pe frunzele de porumb verde…
Am vazut si libelule…
Am stat langa focul de la plita, unde se pregatea o mamaliguta desi aveam aragaz nou nout…
Cu strabunica…
De aici am vazut panorama de deasupra cotinetei de gaini dar si gainile, deja bagate la culcare…
Am vazut vaca intorcandu-se tacticoasa, seara, de la pascut…am strigat-o din poarta dar incet sa nu ma auda c-am auzit ca impunge cu cornul…
M-am jucat la poarta, cu cheia…adica cu “chi”…
To be continued….
No related posts.
Youtube
Facebook
Flickr
Myspace
Picasa
Twitter
StumbleUpon
Hi5
Sa va fie de bine, dragilor!
pupam
Stiu, Gabi, ce zici. Eu am avut dar fi-miu n-are noroc…din pacate.
Multam.
O “poveste” frumoasa care din viata mea a lipsit cu desavarsire. N-am stiut si nici n-o sa mai apuc sa aflu de-acum incolo cum e sa copilaresti la tara.
Ehehei, e si dulce si amara. Dar e bine sa nu lipseasca. Daca nu se poate intotdeauna exista si compensatia…
Copilăria la țară… cu siguranță cea mai frumoasă copilărie ce o poate avea orice persoană.
Este! Cu bune, cu rele…dar, mai multe bune.
Asa, asa, invata-l sa dea noroc!
Zilele astea am fost si eu la cineva la tara. Nu-mi venea sa mai plec de acolo!
Este?! Asa, probabil, ca as fi zis si eu daca nu se imbolnavea fi-miu. Asa, per ansamblu, a fost ok.
Pai, cand ne-om intani vre-odata, sa stie sa dea noroc cu mnealui, nu?!
Frumos. Se pare ca v-a prins bine aceasta escapada. Frumoase si pozele
.
Eu stau la sat si chiar daca m-am cam obisnuit cu natura si locul, incerc sa nu ratez ocazia de a deschide ochii la un peisaj de tara. Stiu ca sunt norocos de acest lucru, dar stiu ca-mi va fi dor de toate pe cand o sa merg la faculta.
There’s no place like home
Daaa. Chiar nu exista loc mai frumos decat cel de acasa.
Insa nu intotdeauna apreciem cand avem ci atunci cand ne lipseste.
Of… ce frumos…
Nici eu n-am avut bunici la tara, dar mereu – in rarele vizite la rude mai indepartate – am fost fascinata de ograzile pline cu pasari, de cotete, de restul animalelor, de pisicile si cateii din curte… pana si de praful de pe drum!
E bine ca ai unde sa-i arati toate acestea si lui Stef…
Da, Carla, e minunat sa ai copilaria, daca nu toata, macar partial, undeva departe de nebunia din orase. Lui Stef, momentan, pot doar sa-i fac prezentarile pe scurt a ceea ce a insemnat copilaria mea insa n-am cum sa-l las acolo. Bunica, saraca, e bolnava. Abia se tine pe ea dar sa iba grija de un copil energic ca al meu. Asta e regretul meu: ca nu l-am facut mai devreme pe Stef ca sa se bucure de viata la tara cat mai era strabunica lui in putere. Bunicul meu a decedat acum multi ani, deci chiar e chiar dificil…
Acum ne gandim intens sa ridicam o casa la curte langa Bucuresti. Dar am ramas la stadiul de gandit…