Policioara partea a II-a

Policioara partea intai…

 

Bun! Am ajuns la momentul la care policioara, defapt cele doua placi de lemn, sa fie asezate in pozitie. Placile le aveam de la un dulapior, cumparat acu o suta de ani (deci eu as avea acum 135 de ani… multi inainte, doamna draga, caci ai nevoie de toata energia pozitiva dupa relatarile de mai sus, sa fii in viata in continuare!!!), folosit …dulapiorul, zic…pe post de depozit (era bine organizat special pentru asa ceva) de casete audio, casete video, cd-uri, dvd-uri …gen. Acuma dulapiorul sta in balcon ca turnul din Pisa, daruindu-si bunatate de placi de lemn pentru scopul meu nobil…adica practic.

Puse placile pe coltarii montati…am insurubat, apropos, de mi-a iesit tot untul pe nas, la suruburile alea jmechere… nu mai fac asta niciodata! Pe ideea “niciodata sa nu zici niciodata”…evident ca o s-o mai fac c-asa sunt de uituca c-am sa-mi iau ginko biloba sau cum i-o zice sa-mi reglez memoria c-asa nu se mai poate…si, da, era replica celebra din “Love Story” preluata in “What’s up, doc!”, doua filme pe cale le recomand cu drag.

Revenind, am pus placile si …rahat cu perje…nu stateau pe picioarele coltarilor…cauta lipici…gasit Boiron. Si pun…boiron pe placa…pun si pe coltari, facuta priza si asezat frumos proptele…adica niste… alti coltari grei din cauza metalului din care erau facuti si…o teava de la un aspirator, pe care n-am folosit-o niciodata, nici aspiratorul pentru facut curatenie (era aspiratorul la care montam batista bebelusului), gasita cu o saptamana in urma cand am facut curatenie pe balcon. Intre timp teava s-a transformat in…ce sa vezi?? Telescop. Al lui fi-miu. M-a scos din ale mele cu teava, cand, era sa sparga geamul de la bucatarie, uitandu-se la luna si stele. Nu vedea nimic dar el avea telescop. Cine mai era ca el?! C-asa-I in tenis…ma rog…in familie cu copii!

Puse proptelele parca ma ungea la inima stiind ca produsul final va fi o nebunie de starnit admiratia si respectul familiei.

Asa ca am inceput sa spal cu dragoste cele 12 borcanele de condimente…le mai asezam pe bruma de spatiu ce ramasese pe policioara (din cauza proptelelor) fara sa le dau drumul ca sa nu se dezlipeasca policioara (cika erau necesare cam doua ore sa stea placa presata pe coltari ca sa faca lipiciul adevarata priza). Apoi am luat niste etichete, dupa ce am curatat, cu aceeasi dragoste, borcanele si le-am lipit pe acestea.
Ma suna mama ca vine. Uitasem de ea. Zic:

  • Ok, dar vezi ca am terminat cu policioara. Poate ma ajuti la galerie, sa o fac si p-asta sa termin cu gauritul.
  • …deci ai facut policioara?
  • Daaa…e foarte greu, m-am chinuit o gramada dar este super! Super!
  • Hai ca vin!

Am mai discutat despre perdea, daca sa aduca una de acasa de la dansii sau daca am eu…bla, bla, bla-uri gata sa ma puna pe picioare pentru runda doi de dat gauri in pereti, de data asta, pentru galeria din bucatarie. Pentru ca nici p-asta n-o pusesem cu barbata-miu de atata amar de vreme.

Si vine mama. Se face comoda, isi aseaza parul si intra-n bucatarie…am crezut ca mi se inmoaie picioarele….de cand eram mica, dupa cate-o boacana, mama facea aceleasi gesturi, invariabil nechimbate: se aseza lesinata pe scaun, pe ceva si il stiga pe tata:

  • Nicusor, adu-mi zahar…apa…nu mai pot! Copilul asta ma baga in mormant!

Mainile in cap si aceeasi figura a groazei o vedeam si azi.

Se uita prima data derutata, apoi si mai derutata si cu o mima speriata zice:

  • Ai dat o multime de bani pe faianta asta si acum o strici…cu ce o mai inlocuiesti?
  • Mai am placi, nu-I problema! Zic eu, stapana pe situatie.
  • …si cum te-ai gandit sa faci tu asemenea …tu nu vezi ca nici macar nu sunt drepte?
  • Pai am masurat de la anexele de sus sa fie la fel si colo si colo…
  • Dar nu e drept…uite cum vine cantul asta de la placile de faianta…uite…uite!
  • Acuma vad si eu…hmm…au fost puse prost anexele sau placile de faianta…eu am lucrat bine! Zic eu si mai stapana pe mine…
  • Si cum…ce faci tu cu asta aici? Nu vezi ca nu se potriveste culoarea? …bine…lasa culooooarea da’ e urat…asta il puneam la tara la bucataria de vara, la mama acolo…cum sa pui asta pe faianta aia atat de cocheta, atat de frumoasa si eleganta? Ce-a fost in capul tau? De ce nu m-ai asteptat?

M-au apucat bazdacii si incep:

  • Pai, nu, nu mai astept pe nimeni ca m-ati innebunit…daca nu fac nu-I bine…e rau, daca fac iar nu-I bine…e si mai rau…pe cine sa astept…il astept pe barbata-miu sa vina sa-mi pun capu-n cuptor…ca nu stiu ce mai zic! Si mai lasati-ma-n pace ca nu mai suport sa fiu criticata mereu. E foarte bine…arata suuuper si da bine…culoare, asezarea, tot…mai uita-te odata!

Mama deja isi pusese capul in maini. Ii vedeam doar parul…carliontat…vizualizam un burete de sarma care vine amenintator sa-mi zgarie ochii cu ciuda …doar, doar n-oi mai vedea…poate asa nu mai fac policioare fara acordul lui…al buretelui de sarma…

  • Hai sa punem galeria…zic eu intr-un tarziu…
  • Nuu,lasa-ma sa-mi revin…si incepe sa se apropie de policioara.

Ii fac loc sa vaza mai bine…ma gandesc eu ca poate reuseste sa patrunda misterul frumusetii cu care o inzestram si despre care n-aveam cuvinte sa descriu…si pune mana pe policioara ca sa-I testeze stabilitatea. Mare greseala! In secunda doi borcanelele mele de pe blat, pentru ca le lasasem on hold colo sha, s-au imprastiat …trei colo… 4 colo si fo trei pe jos, spargandu-se doua si una ramanand cum a facut-o mesterul…intreaga…de nu-mi venea sa cred ochilor…cu o incapatanare nefireasca si darjenie se tinea tare sa supravietuiasca dupa lovitura placilor de lemn, a “telescopului” si coltarilor grei de metal care-au venit la vale peste el.

Luat matura, foras…si cu toti strabunii in gand si printre dinti…adunam cioburile de la borcanele sparte … numaram … 10…10 au mai ramas…pacat! Ce oameni! Gandeam eu…cum poti sa fii asa de inconstient sa tragi de placile alea …sa speri…sa crezi ca o proptea e pusa doar de expozitie!? Cum, mama ma-sii? Da-o-n pana mea de treaba!

Ne-am apucat sa pregatim decorul pentru montat galerie in bucatarie. Luat scara, bormasina, un prelungitor si am cautat de zor printre “sulitele” din trusa bormasinii (a se citi burgiu sau spirale) ceva mai groase decat ce folosisem la faianta.

Una peste alta ne-a luat vreo 3 sau 4 ore sa finalizam doar cu asezatul galeriei in tavan. M-a rupt…ce-am tras la policioara a fost nimic.

Intr-un final am dat cu matura…mopul, am sters praful de peste tot si …apare sotul acasa.
Acum deja lucrurile se linistisera cu mama, ori se obisnuise cu ideea de policioara, ori nu mai vedea vreo speranta sa refac totul cum a fost, cumva se resemnase dar ii si placea ce facusem, ma gandeam. Insa, cand l-am vazut pe sotul intrand in casa, hotarat sa vada minunea artistica, am intrat in panica…o iau de la capat si nu mai aveam vlaga de la cata munca fizica depusesem. Nu imi trecea prin cap decat faza cu borcanele sparte si doream sa fac cumva sa n-ajunga sa puna mana…abia le lipisem la loc…chinul naibii, ce sa zic?!
Vede policioara …ramane la fel de paralizat ca mama.

Va continua…

Like Be the first one who likes this post!

Comments 2

  1. Pingback: Cum ne crestem copilul? Alexandrescu Daniela Photography & thoughts

  2. Pingback: Policioara partea intai Alexandrescu Daniela Photography & thoughts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *