Policioara partea intai

Iaca-ta cum nervii ma aduc in acelasi loc , adica uite, tu, cum imi vin mie, intr-o zi superba de iarna, dracii sa fac ceva misto in casa. Stiti cum e cand ai barbat care se pricepe la toate dar nu se intampla nimic…stiti, nu? Daca nu…iata una din povestile noastre…poate asa va amintiti mai usor.

Va zic de p-acuma…la noi in casa e rasul rasului…cavalcada rasului…nu exista zi sa nu se intample ceva catastrofal de hilar…deja la servici oamenii ma intreaba: “ce-ati mai patit ieri seara sau in week-end?”, si nu incep bine ca lumea rade-n hohote, pana le curg lacrimile-n obraji si se inrosesc ca racul.

Sa incepem…

Cum ideile mele vin in situatii de criza si ele in sine reprezinta o criza, ma gandesc (defapt n-am gandit-o neam), adica ma framant cum sa fac o policioara la bucatarie deasupra blatului pe care, de obicei, tai carnurile si pregatesc mancarurile alese pentru iubitii mei baieti. Cum desigur nu-si poate imagina nimeni de ce as face o policioara care presupune (stiu ca nimeni nu stie ca peretii sunt mascati frumos de placile de faianta scumpe si cu motiv egiptean – cat am cautat, fi-le-ar gratia sa le fie!!!… asa ca precizez in astea doua paranteze ca sa n-avem ciudatenia mirarii pe interval) sa gauresti faianta si sa introduci trei coltari de fier cu cate doua gauri pentru holsuruburi. Va zic, aveti rabdare! Deci ideea, fantastica idee de policioara era extensie la necesitatea de a-mi pune condimentele la indemana. Femeie practica, ce naiba! Cand aveam nevoie de un piper, un delikat, apleaca-te, deschide sertarul, cautam, nu gaseam, ma asezam pe vine si incepeam sa iau pungile la rand…si, fericire maxima, dupa 10 minute gaseam…insa exista si ghinionul sa nu mai am… deci… revenind la policioara, evident, borcanelele de condimente (pe care le am de ani de zile cumparate de la IKEA, ascunse prin anexe) aveau rolul netagaduit de a-mi furniza rapid si eficient condimentul necesar, fara fandari urmate de durerile de spate dar si de o evidenta a condimentelor lipsa. Cum o idee geniala nu vine singura…mi-a trecut prin cap sa etichetez fiecare borcanel astfel sa stiu dintr-o privire ce-mi mai trebuie in fireasca activitate de bucatar desavarsit ce mi-s.

Am sunat la barbata-miu sa-mi exprim necesitatea infatuirii unei mari…catastrofe…din punctullui de vedere. Am uitat sa zic ca, bietul, amaratul, lucreaza si in week-end, mai exact unul din doua. Asta era week-end-ul in care eu fierbeam sa creez, ca o artista de renume in familie…o sa vedeti ce vreau sa zac….;) iar el muncea de zor pentru painea de pe masa…cu alte cuvinte…unii munceau…altii se jucau..brrr. Si-l intreb:

  • Ce zici? Vreau sa fac o policioara in bucatarie…
  • O ce???
  • O policioara…d-aia de pui borcane cu condimente sau pahare…
  • Stiu, da’ ce-ti veni?
  • Pai, oglinda n-avem…ma rog de tine de doi ani…nici o miscare…
  • Pai cum sa pui oglinda aia? Iti lipsesc niste piese de la oglinda aia…nu ti-am zis de atea ori? Hai, hai ca am treaba…n-am timp de prostiile tale….mai bine mergi si fa un dus si te linistesti, te joci cu fi-tu…vezi tu ce faci dar lasa naibii policioarele si alte tampenii pe care vrei sa le faci…
  • Mai esti?
  • Da! Sunt dar…
  • Hai, gata! Am terminat! Ma tii din treaba…Pa!

Si inchide telefonul. Eu ma gandesc…pana la urma…daca o fac o sa fie surpriza pentru el… Si-o sa vada el ca ma duce capul, na!

Asa ca incepem cu cautarile…nu in supermarket-urile de profil, ci in casa, al fiecarui obiect necesar acestui proces laborios de infigere policioara-n faianta egipteana.

Bormasina…checked

Placi de lemn potrivite spatiului si dimensiunilor…checked

Coltari…checked

Holsuruburi….checked

Marker…checked

Un pix metalic cu varf ascutit special pentru faianta…checked

Lipici periculos de bun…checked…

Da’ stai…o sa ziceti voi…lipici pentru ce? Pai pentru policioara! Ce credeati?!… ca merge totul conform planului initial?! Nuuuu….adica nu se incadra perfect (fi-mi-ar capul de ras c-am descoperit dupa ce am bagat coltarii!!!) pe lungimea piciorului orizontal al coltarului ci depasea cu inca jumatate din dimensiunea piciorului respectiv. Intotdeauna solutii sunt…asa ca tot inainte…lipici, rabdare si sudoare…intr-un final trebuie sa iasa ceva ca altfel m-apuc de gradinarit si mi-e mila de plantele alea, saracele, sa ajunga pe mana mea. Bine, nu depaseau inca jumatate, ci mai putin da’ am zis ca stau, da-le dreaq de placi!

Inainte sa incep foratul in pereti m-am gandit ( inteleapta miscare!) s-o sun pe mama sa vina sa m-ajute. Daaaa’ nu era prea ok, ca o sa doarma nitel si vine dupa un somn de cateva ore…si sa stau pe loc cu toate ca sa nu ma obosesc prea tare. Va imaginati ca n-aveam stare, am zis de la inceput…aveam nervi si nervii ma aveau doar pe mine…ce sa facem? Ce sa facem?

Il instruiesc pe fi-miu ce si cum…nu va imaginati ca-l puneam sa tina bormasina sau placile…bormasina e grea cat el iar a tine un copil de 5 ani coltarii drepti e ca si cand ai ruga un tigru sa-ti crute viata. Instructiile constau in a fi cat mai cuminte, eventual sa nu-I simt prezenta in timp ce gauream cu bormasina faianta. Insa am un copil cuminte, de ce sa ma kac pe mine?! Unde-l pun acolo sta…5 secunde….este ca orice copil normal…care, intr-o lume perfecta, ar fi fost liderul bandelor de revolutionari underground. Ca-n vorba aia…cuminte ca, cateaua lu’ parinte! O adevarata revelatie pentru toti banditii din lumea asta larga, va zic! Da’ cu cine sa semene, frate?! Doar cu ma-sa, asta-I treaba sigura! Eram lumina ochilor , podoaba ochilor, mai exact, a parintilor mei…le stateam in ochi ca un ghimpe de le luam si vederea si ratiunea …si asa am ajuns eu sa imi cladesc copilaria la tara cu bunicii si animalele din curte, mai mult cu animalele…ca n-aveau cui sa se planga. 🙂

Deci…m-apuc de treaba…prima data iau masuratorile. Halal pricepere c-am masurat distanta de la anexa de sus pana unde aveam sa dau gaurile, in trei locuri…marker si tutun, marker si tutun…ceva cafele si-o doza dubla de emotii. Ce-o iesi, ce-o iesi?!

Punctele albastre de la marker fluturi mari s-au ridicat prin fata ochilor…iar bormasina ardea la propriu in palmele mele…sa mai gaureasca ceva…da cu pixul metalic…se facu gaurica in faianta…baga-n priza bormasina…foreaza…scoate din priza…iar pix…iar gaurica…baga-n priza….foreaza…scoate din priza…si tot asa pana la ultima gaura, care era (dar la acel moment n-am realizat de excitata ce eram) cam pe unde merge firul electric de la priza de-o montasem la ultimul update general in casa. Acuma, sa va zic drept, neganditul la aceasta schema macabra cu firul electric se datora, desigur, unui fapt firesc si angoasal de luni de zile ca priza aia nu mai merge (pe ideea ca cel mai destept cedeaza). Asadar priza nu era utilizata in scopul forarii deci uitasem ca ar mai fi vreun fir electric pentru ea…pe sistem, care este!

Deci, da-I, Costele, mai cu talent c-avem sapte vieti in pieptu’ de arama, vorba poetului!!!

Normal ca stiu, doar am auzit mereu povestea asta si nu doar in cazul meu, cum ca, povestind femeia despre ispravile ei, unii, ba chiar toti, au exclamat: “Bah, tu nu trebuie sa faci vreodata copii!!Esti pericol public!”. Se mai intampla…fiecare dintre noi, femei sau barbati, o facem lata…important e sa avem puterea sa recunoastem. Pana la urma, oricant de istet te dai ceva tot iti scapa din vedere.

Va continua…Policioara partea a II-a

This is image placeholder, edit your page to replace it.
Like Be the first one who likes this post!

Comments 1

  1. Pingback: Policioara partea a II-a Alexandrescu Daniela Photography & thoughts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *